Bogdan Dima

CE NE SPUN SONDAJELE

Mi-am pus pe-o ureche tichia de consultant politic şi am suflat puţin în sondajele date publicităţii de către IPP (9 – 16 iulie 2010) şi GSS2000 (4 – 6 iunie 2010). Mai sunt şi alte date, unele nepublicate deocamdată, dar le păstrăm la rece. Cu atât mai mult cu cât ne interesează tendinţele şi macrostrategile (pentru moment).

1. Care mai este raportul dintre Traian Băsescu şi PD-L?

Din câte ştiam, Traian Băsescu a fost o locomotivă electorală excepţională pentru PD-L. În mod continuu, din momentul în care a câştigat alegerile pentru Primăria Capitalei din 2000, Traian Băsescu a fost înaintea partidului său şi chiar a Alianţei PNL – PD.

În 2004, în primul tur al alegerilor prezidenţiale, Traian Băsescu a obţinut 3.545.236 VVE – 33,92%, în timp ce Alianţa PNL-PD a obţinut 3.191.546 VVE – 31,32%, la alegerile parlamentare.

În 2009, diferenţa dintre PD-L şi Traian Băsescu s-a diminuat, dar actualul Preşedinte a fost în continuare o locomotivă electorală pentru acest partid. Bineînţeles, luăm în considerare diferenţa semnificativă în numărul participanţilor la vot, întrucât alegerile prezidenţiale au fost decalate de cele parlamentare (2009, respectiv 2008). Astfel, la alegerile prezidenţiale din 2009, primul tur, Traian Băsescu a obţinut 3.153.640 VVE – 32.44%, în timp ce PD-L a obţinut, la alegerile parlamentare din 2008, 2.228.860 VVE – 32,36%.

Din ultimele sondaje date publicităţii rezultă că Traian Băsescu a încetat să mai fie o locomotivă electorală pentru PD-L. Nu numai că a determinat scăderea în sondaje a partidului la guvernare întrucât a ieşit public şi a promovat măsurile de austeritate, dar este chiar sub partid. Cu alte cuvinte, Traian Băsescu a ajuns mai rău ca PD-L în ochii electoratului, iar asocierea dintre Traian Băsescu şi PD-L este mai dăunătoare partidului decât liderului informal. De exemplu, în sondajul GSS, PD-L ar obţine 19,1% la alegerile parlamentare, iar Traian Băsescu s-ar clasa pe locul III la alegerile prezidenţiale, cu 11,7% (ca o glumă, tot îl ia pe Mircea Geoană care obţine un onorabil loc patru cu 10,7%).

Bineînţeles, ştim că nu va mai candida actualul Preşedinte. Asta dacă nu îşi dă demisia înainte de alegerile la termen şi candidează invocând vreo absurditate constituţională de genul “întrucât nu am dus până la capăt acest mandat, acesta nu este îndeplinit, prin urmare nu mi se aplică regula celor două mandate din art. 81, alin. (4) din Constituţie”. Ia gândiţi-vă şi la asta. Exagerările şi neconstituţionalităţile au fost o constantă în România postcomunistă.

În plus, vă reamintesc ce fel de citate umblau prin presă acum o lună: “E timpul să vă dezlipiţi de mine, eu nu mai candidez. Căutaţi-vă alţi lideri, gândiţi-vă la era post-Băsescu şi chiar post-Boc” (din Traian Băsescu citire).

2. PSD obţine scoruri ameţitoare în ambele sondaje (40% în sondajul IPP şi 36,9% în sondajul GSS2000), dar Victor Ponta nu depăşeşte scorul partidului (27,1% în sondajul GSS2000; în sondajul IPP nu apare). PNL, pe de altă parte, se află pe un loc II deloc confortabil (26% în sondajul IPP şi 28,2% în sondajul GSS2000). În schimb, Crin Antonescu este preferat de electorat şi se află în faţa lui Victor Ponta (43% în sondajul IPP şi 33,8% în sondajul GSS2000).

Rezultă de aici că voturile pierdute de PD-L se redistribuie, în cea mai mare parte, între formaţiunile politice principale. În plus, o parte dintre foştii votanţi PD-L şi Traian Băsescu nu vor mai vota sau sunt nehotărâţi în acest moment. Nu intru pe tarlaua sociologilor, care, cu minţile lor SPSSate pot face minuni dacă au datele hard ale sondajelor. Ce mă interesează pe mine este explicaţia care justifică strategia politică.

Începând cu 2004, în special în 2007 (suspendarea Preşedintelui), PD, ulterior PD-L, a preluat masiv din voturile partidului hegemonic PSD, în timp ce PNL a reuşit, după eforturi sisifice, să crească uşor faţă de 2004 şi să obţină cele mai bune scoruri electorale la alegerile din 2008 şi 2009.

În perioada de glorie a Preşedintelui Traian Băsescu (2005 – 2008), acesta a jupuit de voturi, pe lângă PSD, şi PRM şi PNG, ceea ce a determinat apariţia unui sistem de partide care conţine în el însuşi pericolul instabilităţii: trei partide parlamentare mari, pe formula 35% – 35%- 20%.

În acest moment, problema esenţială este unde se duc votanţii PD-L şi cât de stabilă este schimbarea de opţiune politică în rândul electoratului. Din sondajele date publictăţii, reiese că o mică parte din electoratul pierdut al PD-L merge către PNL şi grosul se îndreaptă spre PSD sau se “extremizează”. Se pare că asistăm la un proces de migraţie a voturilor invers celui din 2004 – 2007, adică la revenirea către sistemul de partide cu un partid hegemonic, în speţă PSD.

Aici, însă, apar o serie de factori care sunt esenţiali în construcţia oricărei strategii politice şi electorale:

a. În lipsa unor alegeri anticipate, alegerile locale şi parlamentare se vor organiza înaintea celor prezidenţiale. Această situaţie ar avantaja PSD care, practic, dacă se menţin actualele tendinţe, va reveni la o poziţie de forţă pe scena politică românească (poziţie de forţă nu înseamnă majoritatea absolută în Parlament – puţin probabil -, dar înseamnă posibilitatea formării unei alianţe cu UDMR pentru a-şi asigura majoritatea în Parlament – modelul guvernării Năstase).

De asemenea, formarea Guvernului în 2012 va presupune un joc politic în care va fi inclus şi actualul Preşedinte, ceea ce va crea o nouă criză politică şi noi reconfigurări de forţe, imposibil de anticipat atât de devreme. Din acest motiv, alegerile parlamentare devin cruciale pentru stabilitatea instituţională, întrucât o majoritate confortabilă de o anumită culoare (chiar şi o alianţă de altă culoare decât cea a Preşedintelui) poate să blocheze jocul Preşedintelui-jucător.

b. Crin Antonescu este, din acest moment înainte, cea mai mare problemă a lui Victor Ponta. Răzbelul declaraţiilor, mai mult sau mai puţin colorat, pe care l-au pornit de ceva timp este semnul că lupta politică pentru viitoarele prezidenţiale începe a fi testată.

De altfel, Crin Antonescu este avantajat dacă Victor Ponta intră în luptă directă cu el, din mai multe motive, unul fiind extralipiciul pe care îl are liderul liberal la publicul votant. Nu întâmplător liderul PNL aruncă pe piaţă tema suspendării Preşedintelui, iar Ponta se spală pe mâini. Este evident că timpul care trece este în defavoarea lui Antonescu, care, dacă ar candida acum sau în anul următor la alegerile prezidenţiale, are mari şanse să le câştige.

Ponta mai are nevoie de timp să îşi consolideze poziţia în partid şi să facă performanţă la alegerile locale şi parlamentare din 2002. De altfel, rezultatele bune la acele runde de alegeri vor fi armele principale ale liderului PSD.

c. Există posibilitatea ca PD-L să îşi revină printr-o mutare strategică de amvergură, dublată de o serie de măsuri pozitive în plan economic şi social. Îmi este greu să cred că o guvernare atât de abuzivă şi ineficientă, care a doborât toate recordurile de incompetenţă, mai poate să se reinventeze. Dar, never say never.

Mai sunt şi alţi factori, dar cred că nu trebuie să ne stricăm vacanta cu prea multe idei