Bogdan Dima

Citeam în Istoria românilor,  vol. II, a lui Constantin C. Giurescu (ed. ALL Beck: Bucureşti, 2007), p. 335:

„Caracteristica rumâniei este dependenţa de un stăpân. Rumânul ascultă de stăpânul – domn, boier sau mănăstire – pe moşia căruia trăieşte; el este obligat să-i lucreze la ce-l va pune – aceasta e obligaţia de căpetenie -, să-i dea apoi dijmă din produsele câmpului şi să-i plătească dări pentru vitele pe care le creşte. Eliberarea de rumânie nu se poate face fără consimţământul stăpânului său; chiar când se răscumpără cu bani, faptul e considerat ca o pomană a stăpânului, ca un act de milă sau de «iertare» din partea acestuia.”

În timp ce mă gândeam la tocquevilleiana stare morală şi socială…a rumânului, am tradus în termeni capitalisto-contemporani acest citat. Enjoy:

Citeste restul articolului

Mă întrebam mai deunăzi care este preţul pe care îl plătesc pentru că trăiesc în România şi cum poate fi el calculat. Bineînţeles, nu eram mulţumit cu răspunsurile evidente de genul: preţuri mai mari pentru servicii şi produse de proastă calitate, TVA mărit, salarii tăiate, disponibilizări, distrugerea întreprinderilor mici şi mijlocii, corupţie, imensa lipsă de egalitate de şanse, educaţia la pământ etc. Totuşi, am descoperit un artificiu de imaginaţie care m-a salvat din căutarea răspunsului. Vi-l propun şi vouă. La final, după ce am imaginat ce pierd, am găsit şi preţul de a fi român în România. Nu de alta, dar cum fiecare are preţul lui, şi preţul de a fi român este diferit de la persoană la persoană.

Fragmente din România ideală:

Citeste restul articolului

Un foarte bun prieten de-al meu, la o discuţie de 1 Mai muncitoresc, în faţa unei farfurii cu mici şi a unei halbe de bere, “săltate” cu plăcere şi fără remuşcări într-un restaurant capitalist din centrul Capitalei “ieuropene”, ne-a povestit despre melodia lui Jean Moscopol, “Într-o ţară comunistă”.

Citeste restul articolului

Am ieşit mai astă seară cu un prieten bun prin oraş.  Dintr-una într-alta, amicul meu îmi aduce aminte de una dintre cele mai reuşite opere de artă (o numesc eu) care a fost creată din suferinţa umană.

Este vorba despre din ce în ce mai uitatul cântec “La Chilia-n port”, o mărturie a durerii, deznădejdii, neputinţei şi disperării omului în faţa unui regim opresiv, criminal şi imposibil. Versurile fac trimitere la acele lagăre de muncă din Delta Dunării, instituite de regimul comunist în primii săi ani de existenţă pentru “eliminarea elementelor periculoase”.

Dar…ca orice mare operă de artă, a depăşit simpla dimensiune politică (referinţa obiectivă) şi a intrat în registrul general uman, fiind o metaforă a chinului în viaţă, a durerii de a trăi, dar şi a supravieţuirii. Este o melodie care surprinde sufletul românesc, modul de a fi şi spiritul acestor tărârmuri unde ne ducem viaţa zi de zi.

Mi-aş dori să nu o uităm şi mi-aş dori să ne pese de mesajul ei.

Aici sunt şi versurile.

În perioada 24 august – 27 august sunt plecat. Următorul articol îl voi posta pe 28 august, vineri.

Între timp, vă las în compania unei formaţii noi în muzica românească: Dilema.

Sunt tineri, frumoşi, talentaţi şi deştepţi. Sper să vă placă şi să îi urmăriţi de acum înainte.

http://www.myspace.com/5dilema

Să lăsăm politica la o parte în după-amiaza aceasta de vară. Vă propun o dezbatere de idei între doi mari autori. Nu poţi să nu admiri profunzimea şi claritatea ideilor exprimate. Ascultaţi, citiţi, daţi mai departe!