Am participat astăzi la dezbaterea organizată de Fundaţia Horia Rusu, cu tema “calitatea democraţiei în România”. Te-ai aştepta să fie o discuţie lâncedă, în care nişte intelectuali români îşi dau cu părerea despre ceva abstract, care nu interesează pe nimeni. Ei, bine, nu a fost deloc aşa. A fost o dicuţie super vie, mult prea interesantă şi deloc plictisitoare…dovadă că au rămas mai toţi participanţii până la final.
Nu vreau să fac eu aici o dare de seamă a ceea ce au spus invitaţii, dar precizez foarte pe scurt care au fost subiectele atinse: (i) ce ne mai uneşte pe noi, ca români, astăzi?, (ii) cum răspundem noi, ca cetăţeni, abuzurilor statului, (iii) care sunt efectele invocării art. 53 din Constituţie pentru a tăia pensiile şi salariile, (iv) de ce avem nevoie de o nouă Constituţie şi cum ar trebui ea să arate. Şi altele, la fel de interesante.
Ei bine, plecând de la aceste discuţii privitoare la criză, democraţie, rezistenţă civică, educaţie democratică, m-am gândit să construiesc o abordare diferită a problemei/problemelor. Una mai pozitivă. O abordare care să conducă la acţiune şi muncă, nu una care să presupună stat pe margine şi plâns de milă. În plus, nu strică nimănui un strop de optimism într-o mare de nemulţumire. Cum s-a exprimat plastic un participant la dezbatere, talentul românilor este de a inventaria lucrurile care nu merg. Haideţi să vedem şi cealaltă parte.
Din punctul meu de vedere, criza este bună. Şi bine venită. Din anumite perspective şi pentru mai multe motive. Aici, pe blog, prezint doar două.
De obicei cinic. Muncesc mult, citesc mult, ascult mult(e). În rest, spuneţi voi ce vreţi că eu pot fi oricine.