Bogdan Dima

La ceas de remaniere, când oficialităţile îşi pun cele mai bune costume şi se parfumează cu cele mai scumpe ape de şi din colonie pentru a depune jurământul în faţa Preşedintelui, m-am gândit şi eu, cu micuţul meu blog, să le aduc aminte cum arăta ţara pe vremea fanarioţilor. Nu de alta, dar să nu cumva, Doamne fereşte, din exces de zel, să se abată de la ce trebuie să îi facă guvernantul guvernatului.

În 1797, Alexandru Calflogu a scris Poezia morală, un text în care descria nenorocirile abătute asupra ţării. Citez un text din Ion C. Filliti în care ni se spune ce conţinea respectiva poezie:

“El compară Ţara Românească cu o vacă chioară, ce se lasă mulsă de oricine. Judecătorii se mituiesc. Domnul întăreşte sentinţe nedrepte. Dregătorii despoaie pe văduve şi orfani. Clerul este lipsit de cultură. Nu există prietenie fără interes. Linguşirea este mijlocul de a ajunge. Nimeni nu munceşte. Jocul de cărţi este principala distracţie. Se citesc cu pasiune numai romane franceze. Petrecerile se ţin lanţ. Creşterea copiilor este lăsată pe seama robilor. Luxul şi risipa prăpădesc averile şi zdruncină familiile. Ţăranul este prădat de dregători.” (Ion C. Filitti, Opere alese, Editura Eminescu: Bucureşti, 1985, pp. 76 – 77).

Iată un citat care m-a pus pe gânduri. Asta după ce am început să mă gândesc la el…

“În lipsa claselor sociale, adică a forţelor reale care sunt menite a hotărî de viaţa şi moartea regimurilor politice, acest rol a trebuit să îl ia la noi capul statului. Aceasta nu înseamnă altceva decât că viaţa politică a României a trebuit să se adapteze la structura ei socială şi să se orienteze de sus în jos.”

Ştefan Zeletin, Burghezia română (Humanitas: Bucureşti, 1991), p. 188. Prima ediţia a apărut în 1925. Am ajuns la acest citat prin Hans-Christian Maner, Parlamentarismul în România 1930 – 1940 (Ed. Enciclopedică: Bucureşti, 2004), p. 26.

Cam truism, aşa-i? Doar te uiţi în jur, la politicieni, la membrii de partid, la cei care îşi dau cu părerea despre politică pe la televizor şi te prinzi că este ceva în neregulă cu discursul public politic şi despre politic (la rândul lui politic:).

Citeste restul articolului

Cum suntem într-o perioadă de restrişte democratico-capitalistă, cum birurile cresc, veniturile scad, boierii rămân aceiaşi, mă gândeam, de amuzament, să postez fragmente din Declaraţia de la Padeş (21 ian./4. febr. 1821) a lui Tudor Vladimirescu, adresată norodului românesc din Ţara Românească (aviz sindicatelor şi nu numai) :

Citeste restul articolului

Cum scena politică la zi este complet anemică şi dereglată, oferind în principiu subiecte de vară/vacanţă, m-am gândit să vă împărtăşesc câteva citate dintr-o carte – document istoric, care se citeşte uşor, dar se înţelege mai greu (în funcţie de disponibilitatea fiecăruia).

Mă refer aici la o culegere de interviuri realizate de Dan Pavel prin 1990 – 1993 şi publicate în volum abia în 1998: Dan Pavel: Cine, ce şi de ce? Interviuri despre politică şi alte tabuuri (Polirom: Iaşi, 1998).
Iată citatele:

Citeste restul articolului

Cum am nevoie de ceva vreme de textele clasice ale clasicilor, am recitit astăzi capitole dintr-o carte pe care nu ai voie să o sari, de vrei să joci în (ştiinţa) politică sau să te înfigi în putere (politică): Despre democraţie în America.

Mi-a atras atenţia un paragraf, pe care mi-am propus să îl redau aici, pe blog, pentru a medita la el. Nu fac comentarii pe marginea lui, lăsând plăcerea fiecăruia dintre cititori să îl interpreteze după propriile pofte intelectuale sau de altă natură. Totuşi, nu strică nici să analizaţi ce scria Tocqueville în sec. XIX prin raportare la realitatea modernă a României (şi nu numai) secolului XXI…

„Voinţa naţională este una din locuţiunile de care intriganţii din toate timpurile şi despoţii din toate epocile au abuzat cel mai mult. După unii, expresia ei ar consta în sufragiile cumpărate de câţiva agenţi ai puterii; după alţii, în voturile unei minorităţi interesate sau temătoare; unii au descoperit-o gata formulată în tăcerea popoarelor şi au crezut că din simplul fapt al supunerii decurgea pentru ei dreptul de a comanda.”
Sursa : Alexis de Tocqueville, Despre democraţie în America, vol. I (Humanitas: Bucureşti), 2005, p. 92