În 1797, Alexandru Calflogu a scris Poezia morală, un text în care descria nenorocirile abătute asupra ţării. Citez un text din Ion C. Filliti în care ni se spune ce conţinea respectiva poezie:

“El compară Ţara Românească cu o vacă chioară, ce se lasă mulsă de oricine. Judecătorii se mituiesc. Domnul întăreşte sentinţe nedrepte. Dregătorii despoaie pe văduve şi orfani. Clerul este lipsit de cultură. Nu există prietenie fără interes. Linguşirea este mijlocul de a ajunge. Nimeni nu munceşte. Jocul de cărţi este principala distracţie. Se citesc cu pasiune numai romane franceze. Petrecerile se ţin lanţ. Creşterea copiilor este lăsată pe seama robilor. Luxul şi risipa prăpădesc averile şi zdruncină familiile. Ţăranul este prădat de dregători.” (Ion C. Filitti, Opere alese, Editura Eminescu: Bucureşti, 1985, pp. 76 – 77).

“În lipsa claselor sociale, adică a forţelor reale care sunt menite a hotărî de viaţa şi moartea regimurilor politice, acest rol a trebuit să îl ia la noi capul statului. Aceasta nu înseamnă altceva decât că viaţa politică a României a trebuit să se adapteze la structura ei socială şi să se orienteze de sus în jos.”

Ştefan Zeletin, Burghezia română (Humanitas: Bucureşti, 1991), p. 188. Prima ediţia a apărut în 1925. Am ajuns la acest citat prin Hans-Christian Maner, Parlamentarismul în România 1930 – 1940 (Ed. Enciclopedică: Bucureşti, 2004), p. 26.

Ei bine, se pare că nu doar cei din jur, care fac politică în mod partizan şi constant, sunt proşti. Se pare că şi noi, ceilalţi, devenim proşti când ne depăşim  aria de competenţă şi dezbatem subiectele politice.

Staţi liniştiţi, totuşi, nu este aşa de grav pe cât sună… Doar vreau să împărtăşesc cu voi din ce am (re)citit eu mai aste zile. De altfel, luna asta august, fiind lună de vacanţă, aş dedica-o cititului şi relaxatului, iară nu comentariilor şi blogărelei despre evenimente politice. De altfel, am auzit din surse sigure că este normal să citeşti mai mult decât scrii….Se pare că este o formă de profesionalism. Aşa că, lectură plăcută:

“Aşadar, în ceea ce priveşte parametrul cognitiv, Schumpeter a relevat faptul că “cetăţeanul tipic coboară la un nivel redus de performanţă mentală de îndată ce pătrunde în sfera politică. El discută şi analizează evenimentele într-un mod care ar putea fi considerat infantil în sfera intereselor sale reale. El redevine primitiv. Gândirea lui devine asociativă şi afectivă…”. Este aceasta o exagerare? Probabil că nu, deoarece o performanţă mentală scăzută este o regulă de fiecare dată când depăşim domeniul în care operăm în mod obişnuit. Motivul este evident, şi anume că problemele pe care le înţelegem sunt cele care izvorăsc dintr-o experienţă personală, iar ideile pe care le stăpânim cel mai bine sunt cele pe care suntem capabili să le formulăm noi înşine. Un astronom care discută despre filosofie, un chimist care face aprecieri despre muzică sau un poet care discută despre matematici nu ar fi mai puţini convingători decât un cetăţean intervievat într-un sondaj. Deosebirea constă în faptul că un specialist îşi va recunoaşte ignoranţa în alte domenii de specialitate, în timp ce unui cătăţean (oarecare) i se cere să se preocupe de politică, iar în mijlocul incompetenţei generale, nu îşi mai dă seama de propria incompetenţă. Aşadar, diferenţa constă în faptul că nu avem curajul să depăşim anumite zone ale ignoanţei în timp ce în sfera politicii suntem încurajaţi să facem acest lucru.”

Giovanni Sartori, Teoria democraţiei reinterpretată (Polirom: Iaşi, 1999), p. 115. Sartori citează pe Joseph A. Schumpeter, Capitalism, Socialism and Democracy, ed. a II-a (Harper: New York, 1942), p. 262.

“

„Fraţilor locuitori ai Ţării Româneşti, veri de ce neam veţi fi! Nici o pravilă nu opreşte pe om a întâmpina răul cu rău! Şarpele cand îţi iasă înainte, dai cu ciomagul să-l loveşti, ca să-ţi aperi viaţa, care mai de multe ori ni se primejduieşte din muşcarea lui. Dar pe balaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre, zic, atât cele bisericeşti, cât şi cele politiceşti, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până cand să le fim robi? Veniti dar, fraţilor, cu toţii, cu rău să pierdem pe cei răi, ca sa ne fie nouă bine!

Veichiul lui Dumnezău, prea puternicul nostru împărat, voeşte ca noi, ca nişte credincioşi ai lui, să trăim bine. Dar nu ne lasă răul ce ni-l pun peste cap căpeteniile noastre!

[...]Să să aleagă căpeteniile noastre cei care pot să fie buni. Aceia sunt ai noştri şi cu noi dinpreună vor lucra binele, precum ne sunt făgăduiţi.

Nu vă leneviţi, ci siliţi dă veniţi în grabă cu toţii; care veţi avea arme, cu arme, iar care nu veţi avea arme, cu furci de fier şi lănci; să vă faceţi de grabă şi să veniţi unde veţi auzi că se află adunarea cea orânduită pentru binele şi folosul a toată ţara.

Şi ce vă vor povăţui mai marii Adunării aceia să urmaţi şi unde vă vor chema ei acolo să mergeţi. Că ne ajunge, fraţilor, atâta vreme de când lacrămile de pe obrazele noastre nu s-au uscat.

Şi iar să ştiţi că nimenea dintre noi nu este slobod [...], ca să să atingă macar de un graunţi, de binele sau de casa vreunui neguţător, oroşan sau ţăran sau de al vreunui lăcuitor, decât numai binele şi averile cele rău agonisite ale tiranilor boieri să să jertfească: însă al cărora nu vor urma nouă – precum sunt făgăduiţi – numai al acelora să să ia pentru folosul de obşte!”

Fragment din Proclamaţia de la Padeş, surse: manual de clasa a XII-a , Zoe Petre, editura Corint 2007

(pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Proclama%C5%A3ia_de_la_Pade%C5%9F, accesat la 21.07.2010)

Mă refer aici la o culegere de interviuri realizate de Dan Pavel prin 1990 – 1993 şi publicate în volum abia în 1998: Dan Pavel: Cine, ce şi de ce? Interviuri despre politică şi alte tabuuri (Polirom: Iaşi, 1998).
Iată citatele:

Începuturi şi Revoluţie

Ion Caramitru, pp. 35 – 36 : “După ce am intrat în televiziune, după ora 12, împreună cu Mircea Dinescu, singurul eveniment politic care s-a petrecut în studio a fost lectura unui soi de proclamaţie făcută de Dinescu. Cei de acolo l-au rugat să se aşeze şi să scrie ceva, pentru că totul devenea incoerent şi nervos. Şi, dacă ţineţi minte, a citit de pe un carneţel pe care a scris câteva idei. Numai că, la ora 6, a apărut grupul în frunte cu Iliescu, cu o proclamaţie pusă la punct, gîndită. În acel moment, instinctiv, toată lumea a făcut corp comun cu acea proclamaţie…m-am manifestat atunci spontan şi i-am cerut domnului Iliescu, abia venit la televiziune, să-şi rupă carnetul de partid în faţa camerelor de luat vederi, convins că o va face…Credeam că, făcând asta, va da o definiţie limpede revoluţiei la care noi am participat. Dar el nu a făcut acest lucru. Acum, gîndind retrospectiv, sînt mulţumit că nu l-a făcut. Cel puţin ştim cine este, pe cine reprezintă.”

Spirit şi credinţă

Părintele Galeriu, p. 65 : “Îmi aduc aminte de o expresie a gînditorului Heineman: “Omul arhaic vorbea cu Cosmosul, omul medieval vorbea cu Dumnezeu şi omul modern vorbeşte cu el însuşi”.”

Părintele Galeriu, p. 71 : “A iubi înseamnă a trăi viaţa celuilalt, a-i trăi durerea, bucuriile. Înseamnă că eu trăiesc pentru tine şi tu trăieşti pentru mine, şi aceasta este posibilitatea coexistenţei, convieţuirii noastre, pentru că atunci cînd eu trăiesc pentru mine şi tu pentru tine, între noi este separare.”

Mod de a fi

Gabriel Liiceanu, p. 81 : “…prostia nu e un dat, nu e o insuficienţă mentală, aşa cum se crede îndeobşte, confundându-se prostia cu imbecilitatea. Prostia este o faptă a libertăţii tale şi, de aceea, eşti răspunzător pentru ea. Orice spirit normal funcţionează şi avansează prin proiecte. Un spirit viu este capabil să-şi critice în permanenţă proiectul, să-l modifice, să-l adapteze, la nevoie, când îi constată inadecvarea şi inconsistenţa, să renunţe la el. Inteligenţa este această veşnică punere sub întebare a proiectului propriu. Şi invers, prostia este fixism, este cripare pe proiectul propriu, este îngheţ spiritual. Am definit prostia ca încremenire în proiect.”

Politica după Noica

Gabriel Liiceanu, pp. 92 – 93 : “Politica, de pildă, însemna pentru el (Constantin Noica – n.m.) meteorologie, aşa cum azi e soare, mâine plouă sau e vînt, la fel politica este capriciul omenirii. Ea n-are, deci, consistenţă, nici esenţialitate….Într-o societate totalitară, nu depinde de noi cum arată structura societăţii, aşa cum nu depinde de noi dacă plouă sau ninge, sau e soare…Nu uita că toată gândirea noastră despre politică a fost configurată în termenii unei societăţi care părea de nemodificat. Domnul Noica spunea: cu tancurile ruseşti în spate nu e nimic de întreprins.”

Cultură şi democraţie

Agnes Heller, pp. 169-170 : “Iar nivelarea culturii aparţine pericolelor democraţiei. Democraţiei nu îi place să accepte că există diferenţă între “înalt” şi “jos”, în cultură, că există, deci, cultură înaltă şi cultură joasă – dimpotrivă, i-ar plăcea să pună totul pe un nivel egal, iar majoritatea să decidă ce este bun şi ce este rău…Există în prezent o tendinţă în postmodernism de a sublinia rolul diferenţei până la un punct în care diferenţa însăşi devine o valoare…”

În afară de cei enumeraţi pînă acum, mai puteţi găsi interviuri cu amiralul Stansfield Turner, Francis Fukuyama, Ken Jowitt, Charles H. Fairbanks Jr., Vladimir Tismîneanu, Corneliul Coposu şi alţii. Citiţi că merită!

Mi-a atras atenţia un paragraf, pe care mi-am propus să îl redau aici, pe blog, pentru a medita la el. Nu fac comentarii pe marginea lui, lăsând plăcerea fiecăruia dintre cititori să îl interpreteze după propriile pofte intelectuale sau de altă natură. Totuşi, nu strică nici să analizaţi ce scria Tocqueville în sec. XIX prin raportare la realitatea modernă a României (şi nu numai) secolului XXI…

„Voinţa naţională este una din locuţiunile de care intriganţii din toate timpurile şi despoţii din toate epocile au abuzat cel mai mult. După unii, expresia ei ar consta în sufragiile cumpărate de câţiva agenţi ai puterii; după alţii, în voturile unei minorităţi interesate sau temătoare; unii au descoperit-o gata formulată în tăcerea popoarelor şi au crezut că din simplul fapt al supunerii decurgea pentru ei dreptul de a comanda.”
Sursa : Alexis de Tocqueville, Despre democraţie în America, vol. I (Humanitas: Bucureşti), 2005, p. 92

Revenind la cartea despre care spuneam, aceasta se intitulează “Manual de ştiinţa politică” şi este scris de cei mai reprezentativi profesori de ştiinţe politice, sociologie, relaţii internaţionale, etc. Este manualul Oxford şi cartea de referinţă pentru ştiinţele politice. Este o carte de care ai nevoie tot timpul, pentru că este inepuizabilă.

Mai aste zile, tot citind eu din acest manual, dau peste câteva pasaje care au legătură cu raportul dintre instituţiile politice şi preferinţele actorilor. Simplificând foarte mult de dragul unei postări pe blog, o întrebare foarte importantă care ar putea fi discutată şi pe tărâmurile noastre este următoarea: Care este raportul dintre o instituţie politică şi persoana care o conduce la un moment dat? Persoana influenţează comportamentul instituţiei, rolul ei, sau instituţia care preexistă şi postexistă persoanei care o conduce va influenţa comportamentul acesteia din urmă şi al celorlaltor actori sociali?

Şi în timp ce mă gândeam eu la greutatea filosofico-politico-socială a acestei întrebări, iată că primesc vestea că senatorul Cătălin Voicu rămâne în arestul-spital, fiind respins recursul acestuia împotriva deciziei de arestare preventivă. Apoi, gândul meu a mers către tripleta primarilor cu mâţa în sac (Antonie Solomon de la Craiova, Cristian Anghel de la Baia Mare şi Mircia Gutău de la Râmnicu-Vâlcea), cazaţi pentru câtva timp în penitenciarele din România. Oare să fie acesta semnalul trâmbiţat de unii analişti, politicieni, oengişti, chiar cetăţeni, că în România instituţiile statului au început să funcţioneze? Adică, persoanele care le conduc devin mai puţin importante decât setul de preferinţe instituţionale care acţionează cu de la sine putere pentru a crea “social identităţile, apartenenţele, definiţiile realităţii şi sensurile împărtăşite de către actori.”? (Robert E. Googin, Hans-Dieter Klingemann (coord.), Manualul de ştiinţa politică, Polirom, Iaşi, 2005, pag. 138).

În traducere liberă, DNA, fără să mai conteze că este Morar procuror-şef sau Băsescu Preşedinte sau Kovesi Procuror General, şi-a făcut treaba şi a reuşit să tragă o palmă sănătoasă unor peşti medii spre mari.

Personal, tind să cred că, indiferent câte probleme avem şi cât de în urmă suntem faţă de alte state occidentale, România a evoluat mult, iar sistemul instituţional băştinaş, oricât de şubred şi cârpit este, se întăreşte odată cu regimul politic democratic.

Mişcările unei evoluţii pozitive pentru România sunt imperceptibile şi greu de acceptat dacă nu priveşti întotdeauna the big picture şi comparativ cu anii din urmă (mai vrea cineva să se întoarcă în anii 1990, să trăiască ca în 1996?).

Da, România a evoluat. Poate prea încet şi cu multe probleme încă nerezolvate, dar a evoluat. În condiţiile în care lumea în care trăim îşi păstrează o direcţie coerentă şi nu ajunge la o nouă etapă de autodistrugere (s-au mai văzut în istoria umanităţi), atunci avem şansa de a ne îmbunătăţi şi mai mult viaţa pe aceste meleaguri.

Pentru a reveni la arestările operate prin DNA în acest început de an, cred că, indiferent dacă şi de unde vine comanda, ele au un efect benefic asupra societăţii româneşti. Cel puţin câteva milioane de oameni amărâţi şi umiliţi de autoritatea prost înţeleasă a politicianului român comunist şi postcomunist au primit o satisfacţie, aceea că, din când în când, există o măsură în toate şi o limită în exercitarea puterii şi influenţei. O limită care este sancţionată cu puşcăria (şi nu îmi vindeţi treaba cu prezumţia de nevinovăţie pentru că, exclusiv simbolic, nu are niciun efect în aceste cazuri).

Asemenea gesturi cresc sau ar trebui să crească încrederea în instituţii, una dintre cele mai importante condiţii ale unei democraţii funcţionale şi reale. Nici nu mai contează dacă sunt decise de un “dictator” nebun, considerat astfel de alţi supuşi la fel de nebuni…

Să nu uit. Sărbători fericite tuturor şi să aveţi parte de linişte şi pace!

Drept urmare, în urma unor convorbiri inteligente pe care le-am avut în această săptămână şi în acest week-end, am pus mâna pe mouse şi mi-am clickuit drumul până la site-ul Centrului Cultural Piteşti.

Aici am descoperit patru reviste de cultură locale (ARGEŞ, CAFENEAUA LITERARĂ, RESTITUIRI, CAIETE V. STREINU). Am citit cu plăcere articolele critice, eseurile, memoriile, poeziile, dezbaterile literare ale autorilor publicaţi în paginile acestor reviste. De altfel, unii dintre aceşti autori sunt scriitori şi critici cu greutate la nivel naţional (de ex. Nichita Danilov, Gh. Gricurcu sau Dumitru Ungureanu, ultimul construind de la zero site-ul Centrului Cultural din Piteşti).

Citind aceste reviste mi-am adus aminte că există insule de normalitate în România…În fiecare judeţ, în fiecare oraş, în fiecare localitate, aceste insule de normalitate (oameni inteligenţi, constructivi într-o manieră pozitivă şi vizionari) îşi continuă existenţa în paralel cu o majoritate scufundată în propria prostie şi nevoia absolută de circ.

Până una alta, pentru toţi oamenii cu scaun la cap şi mai ales pentru cei fără, recomand cu foarte multă căldură aceste reviste şi nu numai…Doar ştim cu toţii că : “Ai carte, ai parte!” (nu doar de bani sau case, ci mai ales de minte).

Tema a fost generoasă – Alegerile prezidenţiale -, iar analizele au fost pe măsură. Să citiţi bine!

Sfera Politicii

Versurile sunt scrise de Tim Rice, iar muzica îi aparţine lui Andrew Lloyd Webber.

Opera este de o actualitate sfâşietoare tocmai pentru că este general umană în cel mai înalt grad, aşa cum îi stă bine unei opere de artă adevărate.

Scena de mai jos prezintă discuţiile dintre Caiafas, marele preot al Sanhedrinului (tribunalul suprem al vechiului Israel) şi ceilalţi preoţi cu privire la ameninţarea pe care Isus o reprezenta la adresa puterii lor.

Scena poate fi regăsită în mii de situaţii ale vieţii, atunci când o persoană deranjează starea de fapt, tulbură apele, în timp ce duşmanii caută soluţia de a scăpa de cel care a îndrăznit să zdruncine regulile jocului.

În plus, opera Jesus Christ Superstar are o valoare politică incomensurabilă.

Aici găsiţi versurile. Enjoy!