Bogdan Dima

Am citit şi eu integral, ca şi alte câteva zeci de persoane, poate, documentul programatic al liderului PNL,  “Prin noi înşine, ACUM”. Pentru toţi liberalii care nu au citit acest document sau l-au citit din prea multă iubire pentru şef, precum şi pentru alţi politicieni din alte partide care ar trebui să citească acest document din raţiuni strategice, voi încerca să îl prezint pe scurt, făcând comentarii apreciative sau critice la adresa ideilor exprimate în acest document.

I. În primul rând, se discută despre “Identitatea politică şi doctrinară a PNL. Dreapta integratoare şi partidul Altfel“.

Obiectivul principal al PNL este să devină marele partid al dreptei româneşti. Observăm că se evită la limită a se spune “PNL – cel mai mare partid al dreptei româneşti”.

Pentru a realiza acest obiectiv, este nevoie ca PNL să depăşească limitele constrângătoare ale liberalismului de tip clasic şi să adauge la zestrea doctrinară o serie de valori creştin-democrate (coeziunea socială, comunitatea) şi conservatoare (tradiţia).

Este folosit conceptul de “dreapta integratoare”, urmărindu-se asocierea între viziunea liberală a dezvoltării capitaliste şi viziunea creştin-democrată a coeziunii sociale, afirmându-se totodată că “liberalismul nostru este o formă de umanism” şi că este nevoie de parteneriat social şi etica economiei de piaţă.

Noţiuni precum familia, biserica, şcoala sunt reprezentative pentru dreapta integratoare şi pentru noua dimeniune doctrinară a PNL-ului.

În plus, se pune în centrul mesajelor politice conceptul de campanie al lui Crin Antonescu, “Revoluţia bunului-simţ” şi “o altfel de politică”. Toate sunt minunate, dar lipsite de substanţă politică. Poate într-o ţară în care substanţa lipseşte cu desăvârşire, asemenea mesaje de tip label să fie câştigătoare. Oricum, mai bine un asemenea mesaj decât “voinţa poporului” a populistului Băsescu.

Practic, PNL are nevoie să îşi extindă valorile doctrinare pentru a putea lansa nestingherit şi mesaje de natură socială. Renunţarea la viziunea hiperelitistă a libertarianismului este un pas crucial pentru a atrage un număr cât mai mare de adepţi şi votanţi. Cu siguranţă Dinu Patriciu este nefericit de acest compromis doctrinar, în care liberalismul de tip clasic a fost extins din raţiuni electorale pragmatice.

II. În al doilea rând, moţiunea lui Antonescu discută despre “Strategia PNL – 1000 de zile pentru un partid învingător“.

Aici apar două greşeli fundamentale. Acestea fie au fost ignorate expres pentru că nu erau în favoarea lui Antonescu, fie au fost ignorate din neînţelegerea contextului politic actual. În ambele cazuri, efectul este devastator pentru PNL.

Să le luăm pe rând:
1. Ni se spune că “Direcţiile strategice şi reconstrucţia (PNL – n.m.) trebuie să plece de la analiza rezultatelor alegerilor prezidenţiale din 2009“. Or, ştiinţific, profesionist şi realist, orice strategie politică şi electorală pleacă de la analiza comparativă a tuturor tipurilor de alegeri la care a participat PNL, atât singur, cât şi în alianţe politice şi electorale. Este mai mult decât necesar să se întâmple acest lucru întrucât sunt mai multe tipuri de alegeri în România, care se derulează după reguli diferite. De aceea şi rezultatele sunt diferite. Această scăpare îmi demonstrează lipsa de luciditate sau/şi falsificarea realităţii de către autorii documentului programatic.

Un sfat: la acest nivel, un document strategic şi programatic trebuie să plece de la premise reale pentru a fi credibil şi pentru a fi eficient. Altfel, este doar maculatură.

2. Se vorbeşte despre “contextul nefavorabil din octombrie-noiembrie 2008“. Din contră, a fost cel mai favorabil context politic pentru PNL şi Crin Antonescu. Acesta din urmă a intrat în cărţi şi în politica mare întrucât Mircea Geoană a acceptat proiectul “Klaus Johannis”, dând astfel spaţiu de exprimare liderului liberal. Mai mult, PD-L şi Traian Băsescu erau criticaţi din toate părţile, aveam un Guvern demis prin moţiune de cenzură, iar mass media a avut permanent (şi are în continuare) o atitudine favorabilă faţă de Antonescu. Pe de altă parte, criza economică acută în care se afla România contrasta puternic cu perioada de creştere economică şi prosperitate din perioada guvernării Tăriceanu.
Crin Antonescu ar trebui să se roage pentru un asemenea context favorabil în următorii ani. Tocmai acest context favorabil justifică în cea mai mare parte cele doua milioane de voturi şi nu mesajul “bunului-simţ” venit tot din partea unui politician, chiar dacă se vrea altfel.

Obiectivele PNL pentru 2012:
1. Obţinerea a 30% din voturi
2. Consacrarea PNL ca titular al dreptei româneşti
3. Accederea PNL la guvernare în postura de partid principal, care determina componenţa, politicile şi structura Guvernului.

Pentru a atinge aceste obiective, PNL îşi propune următoarele direcţii de acţiune:
a. Ţintele electorale (clasa de mijloc, oraşele mari, accent pe tineri)
b. Acţiunea ca partid de opoziţie (transformarea în principalul vector al opoziţiei parlamentare)
c. Guvernul liberal alternativ (formarea guvernului din umbră)
d. PNL – partener privilegiat al societăţii civile
e. Acţiunea PNL în administraţia publică

Nu mă voi opri decât asupra obiectivului principal, anume obţinerea de către PNL a peste 30% din voturi la următoarele alegeri. O asemenea viziune este curajoasă şi demnă de apreciere. PNL avea nevoie de acest îndemn şi de această ţintă electorală atât timp cât sistemul de partide din România s-a modificat şi atât timp cât există riscul pentru liberali ca PSD şi PD-L să schimbe legea electorală şi să adopte un sistem de vot uninominal majoritar care favorizează partidele mari.

Stabilirea unui asemenea obiectiv are avantajul că valorizează rezultatul PNL de la alegerile locale, parlamentar şi prezidenţiale.

Mai mult, un asemenea obiectiv are o doză de pozitivism şi optimism care este mai mult decât necesară pentru un partid aflat în opoziţie.

Pe de altă parte, enunţarea unui obiectiv clar, uşor de înţeles de către membrii de partid şi de către cetăţeni oferă un avantaj PNL în formularea unui discurs public coerent şi uşor de transmis.

Un alt aspect cheie al strategiei PNL pentru anii următori este modul în care şi-a definit duşmanii politici. Răul absolut este PD-L şi Traian Băsescu. Folosind mai mult retoric decât corect ştiinţific termenul de “partid-stat”, moţiunea lui Antonescu fixează duşmanul absolut, partidul politic care nu poate fi partener al liberalilor în nicio alianţă: PD-L.

Scopul liberalilor este eliminarea PD-L. Un asemenea obiectiv este necesar dacă PNL vrea să devină principalul partid de dreapta din România.

Cât despre PSD, acest partid este duşmanul ideologic, dar acest fapt nu elimină posibilitatea realizării unei alianţe în anumite condiţii.

Totuşi, identificarea lui Traian Băsescu şi a PD-L cu răul absolut este depăşită, iar noile tendinţe comportamentale ale Preşedintelui în funcţie, precum şi mişcările interne la nivelul PD-L trebuie luate în calcul cu inteligenţă, iar strategiile de răspuns trebuie adaptate la noile realităţi.

În acest moment, orice strategie care mai are în centru ura faţă de Băsescu este desuetă şi lipsită de imaginaţie. Nu este nici realistă, nici eficientă.

III. În al treilea rând, moţiunea lui Antonescu vorbeşte despre “Reforma internă” a PNL.

Patru puncte principale sunt atinse:
1. Democraţia internă (cum se vor lua deciziile, cum se vor aplica deciziile luate. Aici Antonescu face pasul decisiv lansând afirmaţia care îi aduce controlul total: este nevoie de “echilibrul dintre libertate şi ordine eficientă”, accentul fiind pus pe ordine şi nu pe libertate).
2. Mecanismele interne şi performanţa filialelor (se urmăreşte practic întărirea centrului de comandă al partidului în frunte cu preşedintele şi se afirmă că aplicarea deciziilor trebuie axată pe disciplină. De asemenea, se afirmă necesitatea depăşirii sindromului “nu avem primari, nu avem rezultate” şi adoptarea unei noi mentalităţi la nivelul PNL, o mentalitate bazată pe încredere în şansa proprie).
3. Recrutare, selecţie şi promovare (foarte multe bla bla-uri).
4. Finanţarea partidului (lipsa unui sistem stabil de finanţare şi necesitatea de a găsi soluţii pentru a remedia această deficienţă).

La final, în numele lui Crin Antonescu, autorii moţiunii transmit foarte clar următorul mesaj: Ori este acceptat acest proiect, ori Crin Antonescu nu va conduce partidul. Când ai o asemenea atitudine înseamnă că eşti sigur pe victorie. Pe victoria la Congres, bineînţeles.

În orice caz, dincolo de multele puncte interesante ale acestei moţiuni şi de multele puncte eronate sau prezentarea distorsionată a anumitor realităţi, un lucru este cert: Crin Antonescu a furat startul atât în competiţia internă, cât şi în competiţia cu ceilalţi lideri de partid. Ceea ce este bine pentru el.

Pe de altă parte, ar fi păcat ca PNL să intre într-o logică de servire a stăpânului despre care se crede că este locomotivă electorală, situaţie care mă face să mă întorc la principii şi să mă întreb cu tristeţe : “Oare ce mai înseamnă să fii liberal?”.