Bogdan Dima

După trei ani cu cinci runde electorale (euroaparlamentare în 2007, locale - tur I şi II pentru primari – şi parlamentare în 2008, europarlamentare şi prezidenţiale - tur I şi II – în 2009) şi două referendumuri consultative, conducerile partidelor politice din România sunt epuizate.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre opoziţiile din cadrul principalelor trei partide parlamentare: PSD, PD-L şi PNL. Practic, la început de an, lăsând la o parte discuţia despre buget şi cearta pe bucate în comisiile parlamentare, tema cea mai importantă a fost “mişcarea de rezistenţă” din partidele politice româneşti.

Cele trei mari formaţiuni parlamentare sunt în pragul unor schimbări majore de optică, discurs, strategie. Congresele bat la geam şi lipsa de idei este acută. De modul în care îşi vor construi strategia pe termen mediu şi lung depinde viitorul acestor partide şi rezultatul viitoarelor alegeri.

PSD

Cel mai greu lovit partid în urma alegerilor prezidenţiale. Adrian Năstase, Miron Mitrea, Vasile Dâncu, Ioan Rus şi-au lansat deja criticile la adresa actualei conduceri. În plus, Cristian Diaconescu a fost aruncat pe piaţă drept posibil candidat la preşedinţia PSD.

Geoană este într-o poziţie extrem de dificilă, toată lumea ştie acest lucru. Din acest motiv, dacă va reuşi să păstreze conducerea PSD după viitorul Congres, înseamnă că a trecut de la statutul de politician la cel de făcător de minuni.

De altfel, PSD are nevoie de o reinventare totală. Nu mai este vorba de a face simulacre de modernizare sau reforme de suprafaţă. Dacă liderii PSD nu înţeleg că au nevoie de o transformare radicală (de la vârf la bază), atunci destinul său este cel al partidului condamnat la şubrezenie.

Liderii PSD nu mai reprezintă valorile pe care electoratul contemporan îl caută în politicieni. Aşa cum bunul-simţ nu este un mesaj câştigător în România, tot aşa menţinerea mitului Ion Iliescu este o strategie pierzătoare. Lumea s-a schimbat, PSD este prăfuit. Orice reformă cu privire la singurul partid de stânga din România nu poate fi decât radicală.

De altfel, stânga, în general, se carcaterizează prin mişcări radicale, revoluţionare.

Nu în ultimul rând, nu face deloc cinste PSD-ului să aibă cel mai bătrân şi cel mai puţin educat electorat din România. Să nu facem comparatie cu democraţiile consolidate ale Europei, unde stânga este mişcarea politică a tinerilor.

PD-L

Când te îngraşi, începi să te enervezi că arăţi rău. Te frustrează look-ul. Ieşirile “intelectualilor PD-L” (Preda şi Voinescu – persoane care au muncit pentru PD-L şi care au adus un plus de respect în anumite medii pentru acest partid) la adresa conducerii PD-L, stimulate de candidatura lui Prigoană Jr., arată că partidul cel mai de succes al ultimilor cinci ani are o viaţă interioară mai efervescentă decât pare.

De altfel, criticile lui Preda şi Voinescu au fost anticipate anul trecut de acuzele dure ale lui Mungiu Pippidi la adresa candidaturii junei Elena Băsescu, acuze care au dus într-un final la demisia Ebei din PD-L şi candidatura ei independentă la alegerile europarlamentare.

Ieşirile critice fac bine acestui partid, chiar dacă aparent dovedesc neînţelegeri între lideri.

Preda ştie bine ce înseamnă un partid politic, cum funcţionează el şi ce îi trebuie pentru a evolua.

Un mare avantaj al PD-L este că a beneficiat şi beneficiază de sprijinul celor mai vizibili intelectuali. Din păcate, ei sunt dominaţi de structura de partid, o entitate mult mai pragmatică, cinică şi eficientă decât ideile pe care le promovează (nu este aşa întotdeauna?).

Sunt nedumerit cum oameni precum Tismăneanu, Mihăeş, Preda, Pippidi, Patapievici nu văd sau se fac că nu văd răul pe care politica de tip PD-L şi modelul Băsescu l-au provocat României în ultimii ani.

Manelizarea cruntă a spaţiului public, opoziţiile dure, discursul violent, cearta şi scandalul, crizele politice şi constituţionale ale ultimilor ani nu au reprezentat în niciun caz o necesitate pentru a reforma societatea românească. Ni se spune că a fost nevoie de aceste mişcări pentru a merge înainte. Dar noi nu am mers înainte, am mers înapoi.

Cultural, economic, politic, social, ne scade nivelul. Nu vorbesc numai de criza asta economică, vorbesc de un nivel general al vieţii româneşti.

Iar această scădere a nivelului românesc de viaţă este rezultatul unui tip de atitudine, al unui tip de politică, brevetat de Traian Băsescu şi susţinut de o serie de lideri PD-L, suficient de nevertebraţi pentru a face tot ce li se cere fără să crâcnească.

Acest mod de a face politică, de a conduce, de a se oferi ca model de urmat a fost exportat către alte partide (de ex.: imaginea Vanghelie are multe trăsături din imaginea Băsescu, tot aşa cum imaginea Fenechiu nu este departe de imaginea Videanu).
Aveam noi multe probleme ca naţie, acum mai avem şi problema atitudinii politice.

PNL

PNL rămâne în urmă.

Liderul său este, aşa cum îl descriau colegii săi acum un an, doi, un personaj care stă în aşteptare, îşi conservă imaginea şi care, oridecâteori s-a pus problema de a jertfi ceva din popularitatea lui pentru partid, a dispărut în ceaţă.

Consecvenţa lui Crin, valorile morale ale lui Crin, principiile lui Crin sunt ghiulele la picioarele unui partid politic care trăieşte din realizarea politicilor la guvernare.

Opoziţia este binevenită în anumite contexte. Poţi creşte şi din opoziţie, uneori te poţi manifesta mai bine, cu mai multă putere, dar alegerea opoziţiei este o mişcare strategică bună când se apropie alegerile (vezi PD în 2007, apoi PSD în 2009).

Opoziţia după alegeri generale înseamnă pierderea alegerilor, nu strategie de acumulare de voturi sau de creştere a popularităţii.

Faptul că PNL nu a intrat la guvernare este din punctul meu de vedere o eroare strategică majoră pentru acest partid.

De altfel, la nivel de micropolitică de partid, PNL nu a intrat la guvernare pentru ca Antonescu să îşi protejeze imaginea. Ar fi fost într-adevăr o lovitură puternică pentru Antonescu să accepte intrarea PNL la guvernare. Ar fi putut însemna chiar decredibilizarea totală a acestuia.

Într-adevăr dilema este mare.  A ales ce ar fi ales orice persoană ale cărui principii afirmate public sunt bătute în realitate de o necesitate antropologică: salvarea propriei persoane.

Acum, însă, discuţiile pe la colţurile şedinţelor, ieşirile lui Tăriceanu, chiar şi manevra asta ieftină a lui Fenechiu indică o mişcare (să zicem) timidă de nemulţumire la adresa actualei conduceri.

Mai mult, în condiţiile în care PNL rămâne alături de PSD, bruma de votanţi de dreapta autentici se va risipi în lungii ani de opoziţie.

Nu în ultimul rând, un lider al opoziţiei trebuie să fie foarte harnic, băgăreţ, pragmatic şi speculativ. It’s all about politics.

Credeţi că este suficient doar cuvântul meşteşugit? Nu este.