New democracy

Chiar dacă aţi aflat până acum, vreau să reamintesc că au trecut 20 de zile de cand US Supreme Court a adoptat o decizie extrem de controversată cu privire la finanţarea campaniei electorale în Statele Unite.

Foarte pe scurt, judecătorii Curţii Supreme americane au hotărât că Guvernul SUA nu poate să interzică/restricţioneze cheltuielile de campanie ale candidaţilor, plătite din banii corporaţiilor. Practic, corporaţiile au acces neîngrădit pentru a participa (financiar) în campania electorală.

Judecătorii care au sprijinit această soluţie s-au bazat pe interpretarea extensivă a celebrului First Amendment: “Congress shall make no law respecting an establishment of religion, or prohibiting the free exercise thereof; or abridging the freedom of speech, or of the press; or the right of the people peaceably to assemble, and to petition the Government for a redress of grievances.” Astfel, judecătorii au considerat că o corporaţie are dreptul de a se exprima politic în aceeaşi măsura ca o persoană fizică.

Judecătorii care s-au opus acestei decizii au utilizat argumentul influenţei negative pe care marile corporaţii o pot avea asupra democraţiei americane – fluxul de bani ai marilor corporaţii poate conduce la coruperea democraţiei. De altfel, o dată cu această decizie a Curţii Supreme a Statelor Unite a apărut prima corporaţie care candidează pentru Congresul SUA în districtul 8 din Maryland: Murray Hill Inc, o firmă de PR.

Întrucât este nevoie de o persoană pentru a ocupa un loc în Congres, preşedintele companiei, Eric Henssel, este “designated human for Murray Hill Inc.”. Puteţi urmări mai jos primul clip electoral al primei corporaţii care candidează la un post de congresman:

Get the Flash Player to see the wordTube Media Player.

În România, această ştire a trecut neobservată. Cu excepţia unor articole informative în câteva ziare, decizia Curţii Supreme nu a produs niciun efect de ordin analitic.

Era de aşteptat dacă ne gândim la gradul de ignoranţă al mass media româneşti. În plus, nici cei care lucrează în domeniul politic nu sunt interesaţi de acest subiect. Oare de ce? Mai ales că orice discuţie pe marginea unei asemenea teme impune în mod necesar acţiunea de punere a minţii la contribuţie. Ceea ce face bine, nu rău.

Poate este mai simplu să ne ocupăm doar de jocurile de tarabă ale politicienilor români din cele trei mari partide româneşti şi parlamentare.

Din punctul meu de vedere, este o temă care, studiată şi dezbătută în amănunt, poate conduce la concluzii neaşteptate şi chiar să ofere o serie de idei conducătorilor noştri self-suficient şi, de cele mai multe ori, narrow-minded.

Cu atât mai mult cu cât frauda/corupţia electorală a devenit în România regula de bază a susţinerii democraţiei postcomuniste.

Sper din tot sufletul ca această postare să incite spiritele…chiar să le enerveze.

    | Publicat in Politica de zi cu zi la februarie 12th, 2010. Trackback URI: trackback

    3 Raspunsuri - “New democracy”

    1. februarie 12th, 2010 at 03:43 #Horatiu

    2. februarie 14th, 2010 at 22:22 #NEW DEMOCRACY (autor BOGDAN DIMA) « regalian

      [...] ” New democracy [...]

    3. februarie 18th, 2010 at 18:20 #Barbu

      http://www.hotnews.ro/stiri-politic-6928889-sondaj-curs-mircea-geoana-cotat-43-din-optiunile-votantilor-psd.htm

      Trinitatus maximus! (zic eu cu latina mea de balta): primele trei partide impreuna au 88%, ceea ce cred ca reprezinta un record al ultimilor patru ani.