Bogdan Dima

După cum bine știți, Traian Băsescu provoacă în continuare frisoane și/sau nervi majorității liberalilor şi pesediştilor. Strict din punctul de vedere al logicii politice, ura faţă de Băsescu şi PD-L este justificată dacă ţinem cont că partidul Preşedintelui a avut o ascensiune extraordinară în doar patru ani, ajungând cel mai important partid din România (cel puţin deocamdată), în detrimentul celorlalte, evident. În plus, Traian Băsescu a mişcat scena politică de o manieră brutală, atingând multe orgolii şi dislocând establishment-ul românesc.

După alegerile prezidenţiale, stăteau unii şi se întreabau de ce tace Băsescu, de ce nu mai este ca înainte. Este foarte simplu. Şi-a atins obiectivul de a câştiga al doilea mandat şi de a-şi aduce partidul la guvernare. Nu mai există niciun adversar politic care să i se opună în cadrul guvernării (vezi situaţia din 2007 – 2008, când Tăriceanu era prim-ministru şi PNL era la guvernare sau situaţia din 2009, când PSD a fost la guvernare alături de PD-L). Dar dacă va fi cazul, nu va ezita să acţioneze în stilu-i caracteristic.

În orice caz, acum îşi canalizează acţiunile politice către proiectele mari, cele care construiesc imaginea istorică. Doar nu credeţi că un om care ajunge la nivelul la care a ajuns Băsescu nu se gândeşte la modul în care va fi perceput de istorie? Problema este…va reuşi el să îşi impună şi aceste proiecte?

Prima etapă, şi una destul de importantă, a fost începută: modificarea Constituţiei. Este un demers foarte important, cu o miză uriaşă pe termen mediu şi lung pentru România. Traian Băsescu nu va ezita să reintre în jocul politic cu declaraţii acuzatoare şi lovituri pe la spate  pentru a-şi promova proiectul de modificare a Constituţiei. În orice caz, primele consultări cu partidele politice au demonstrat că nu s-a ieşit din logica campaniei electorale. Resentimentele sunt mari, iar perspectivele pentru modificarea Constituţiei sunt diferite.

La un nivel foarte general şi sintetic, PD-L şi Băsescu îşi doresc (cel puţin aşa au afirmat până acum) o republică semiprezidenţială cu puteri sporite pentru Preşedinte (în special puterea de a dizolva organul legislativ) şi un Parlament unicameral. PSD şi PNL se opun acestei forme de guvernare şi propun soluţii complet diferite, pe principiul “ba pe invers” (republică parlamentară, puteri restrânse pentru Preşedinte, Parlament bicameral).

Bineînţeles, mai sunt şi alte probleme extrem de importante care necesită dezbatere (cum ar fi reforma administraţiei locale, organizarea teritorială, justiţia, CSAT, etc., etc.). Nu voi discuta aici aspecte tehnice cu privire la aceste probleme. Cu siguranţă voi reveni asupra acestei teme, iar dacă sunteţi atât de interesaţi de subiect, mai multe găsiţi aici şi aici.

Totuşi, într-un final, decizia de modificare a Constituţiei este una politică, dar una a consensului politic. Atât timp cât poziţiile sunt ireconciliabile între cei trei actori care împart aproximativ 90% din mandatele de senatori şi deputaţi, nu poate opera o modificare a Constituţiei. Or, această situaţie este o provocare pentru Traian Băsescu care trebuie să îşi reinventeze adversarii (atât pentru el, cât şi pentru PD-L) pentru a-şi promova proiectele mari.

Nu stau aici să prezint toate avantajele şi dezavantajele lansării temei modificării Constituției tocmai în acest moment delicat (criza economică, șomeri, proteste sociale, chiar nașterea forțată a unui nou partid, etc.). Mă voi referi doar la faptul că partidele de opoziție nu au înțeles chiar nimic din ultimii cinci ani ai mandatului de Președinte al lui Traian Băsescu. Dacă vor alege aceeași dimensiune a luptei totale împotriva lui Băsescu&PD-L, vor avea în continuare de pierdut.

Miza personală a lui Băsescu este să rămână în istorie, iar a PD-L-ului să reziste ca partid principal şi după al doilea mandat al Preşedintelui. În acest moment, în ciuda a ceea ce spun ameţiţii de serviciu de prin redacţiile televiziunilor şi ale ziarelor, PD-L are toate şansele să se menţină la nivelul pe care îl are acum, poate chiar să crească uşor. Şi asta pentru că, în continuare, sunt agenda setter. În frunte cu Băsescu, PD-L face jocurile, lansează temele, propune dezbaterile majore, prezintă proiecte noi, unele de amvergură (modificarea Constituţiei, legea electorală).

Opoziţia spune NU la orice vine din partea preşedintelui şi a PD-L, intrând într-un conflict deschis în care unul este împotriva tuturor. Oare pe cine va sprijini “poporul” de fiecare dată? Placa aceasta a fost pierzătoare de fiecare dată şi dovedeşte că liderii actuali ai opoziţiei sunt rupţi complet de realităţile în continuă schimbare ale unei noi perioade în istoria României: perioada postintegrare. Sună preţios, dar România a trecut de la perioada tranziţiei postcomuniste la perioada postintegrare, în care nevoile oamenilor, aşteptările lor, problemele sociale, politice, culturale, economice sunt altele. Dar răspunsurile sunt la fel de răsuflate.

Blocarea lui Băsescu şi a PD-L nu mai este posibilă prin tactica refuzului încăpăţânat şi atât. Partidele şi liderii opoziţiei, în afara jocului de imagine, trebuie să ofere ALTERNATIVE REALE SI CREDIBILE la proiectele mari ale Preşedintelui şi ale PD-L (Atenţie! Proiectul Iohannis a fost unul real, dar nu a reuşit să fie şi complet credibil… aici se poate discuta mai mult). Aceste alternative sunt viziuni de conducere a statului şi de rezolvare a problemelor societăţii. Cuprind idei coerente şi uşor de înţeles pentru publicul larg. Totuşi, opoziţia preferă să rămână la nivelul mic al contestatarilor talibanizaţi ai Preşedintelui Băsescu.

Cu riscul de a enerva mulţi cititori în stele ai politicii româneşti, o spun cu toată seriozitatea de care sunt în stare: A trecut perioada în care lipsa de substanţă mai poate câştiga alegerile. Fără o viziune coerentă asupra viitorului României şi fără un proiect mare, care să răspundă la ansamblul nevoilor din cadrul societăţii româneşti, alegerile vor fi pierdute (si de Antonescu şi de Ponta).

Aşa că, la muncă!