Bogdan Dima

În dezbaterea electorală de la Palatul Parlamentului (3.12.2009),  Traian Băsescu şi-a jucat ultima carte. Sunt multe perspective din care poate fi privită această  dezbaterea. Este evident că partizanii politici vor fi de partea candidatului lor, iar cei care deja s-au hotărât cu cine să voteze şi-au întărit opţiunile.

Dezbaterea a fost organizată pentru nehotărâţi (în sensul general al electoratului mobil). Există o literatură de specialitate uriaşă şi o practică electorală la fel de uriaşă care fac vorbire de trei tipuri de alegători, luând în considerare criteriul momentului în care se hotărăsc cu cine să voteze în alegerile prezidenţiale:
1. alegătorii care s-au hotărât înainte de începerea campaniei
2. alegătorii care s-au hotărât în timpul campaniei (prima jumătate a campaniei)
3. alegătorii care se hotărăsc în ultimele zile, ore ale campaniei sau, în ultimă instanţă, în cabina de vot.

Înainte de a-mi exprima şi eu umila părere cu privire la dezbaterea din seara aceasta, vreau să accentuez ideea că ACEASTĂ DEZBATERE A VIZAT A TREIA CATEGORIE DE ALEGĂTORI.

Urmăresc de ceva vreme tema mobilităţii electoratului românesc postdecembrist şi modul în care reacţionează la campaniile locale, parlamentare, prezidenţiale şi, mai recent, europarlamentare.

Rezultatele sunt impresionante dacă te afunzi în analiză, dar aici voi enunţa doar faptul că electoratul românesc este mobil într-un grad suficient de ridicat pentru a crea surprize. Singurele mecanisme de control asupra electoratului au fost diminuarea prezenţei la vot şi întărirea fiefurilor locale ale partidelor. Sunt procese indirecte de control şi procese normale o dată cu trecerea timpului. În plus, aceste procese trebuie analizate cumulativ.

În legătură cu alegerile prezidenţiale din 2009, trebuie realizată o distincţie între primul şi al doilea tur al alegerilor. În primul tur, candidaţii principali au luat voturi în limita voturilor pentru partidele care i-au sprijinit, fără surprize de proporţii. În al doilea tur, vor conta voturile adunate de partidele susţinătoare (cele mai mari din România), dar va conta şi prestaţia individuală a candidatului. Or, prestaţia individuală a candidatului este elementul cel mai important pentru alegătorii din a treia categorie prezentată mai sus. Totuşi, din câte se ştie pe sondaje, votanţii din această a treia categorie nu mai pot face în prezent diferenţa la alegeri, opiniile electoratului fiind deja cristalizate faţă de cei doi candidaţi.

Aşadar, din această perspectivă strict electorală şi pur pragmatică, dezbaterea din acestă seară a fost importantă, dar nu esenţială. Nu cred că rezultatul alegerilor mai poate fi modificat în urma acestei dezbateri. Dacă am fi avut mai multe dezbateri, atunci, lucrurile ar fi stat altfel.

Geoană şi staff-ul lui au fost suficient de deştepţi să nu rişte o expunere prea mare în faţa unui Traian Băsescu care este nevoit să facă orice pentru a-şi păstra mandatul. De altfel, apariţia filmuleţului cu lovirea copilului l-a scutit pe Geoană de un efort considerabil de transmitere de mesaje.

Să revenim la dezbatere.

Strict din punctul de vedere al comportamentului de urmat într-o dezbatere electorală televizată, pe baza unei matrice de analiză a prestaţiei candidaţilor care cuprinde mai multe rubrici (spontaneitate, mesaje ţintă, concizie, tehnici de blocare a adversarului, timp câştigat de la adversar şi altele, nu le putem destăinui pe toate…), Traian Băsescu a fost peste Mircea Geoană.

Traian Băsescu a pus pe masă temele lui. A condus dezbaterea de la un capăt la altul (cu anumite excepţii, bineînţeles), a vorbit mai mult decât Geoană, iar o serie de mesaje s-au transmis şi au rămas memorabile (” Geoană este un om slab”). Mai mult, gafa monumentală a lui Geoană de a-l vizita în noaptea anterioară dezbaterii pe Vântu, chiar acasă la acesta, a fost speculată de Băsescu. În plus, a reieşit din dezbatere că Geoană nu este la fel de bine documentat ca Traian Băsescu.

În schimb, Mircea Geoană, chiar dacă nu a fost spectaculos, chiar dacă a fost lăsat în offsaid, chiar dacă a fost hăituit toată seara de Băsescu, a făcut ceea ce a făcut toată campania: nu a riscat nimic şi a transmis mesajul prefabricat în centrele de campanie ale PSD.

Din punctul de vedere al relevanţei mesajelor pentru electorat, Mircea Geoană a transmis exact ceea ce vor să audă românii în acest context politic, social şi economic. El ştie, iar echipa lui de campanie ştie şi mai bine că Băsescu încearcă să creeze o realitate paralelă celei “reale” şi îi aduce în discuţie obsesiv pe Hrebenciuc, Vanghelie, Iliescu, Patriciu, Vântu, Voiculescu. Băsescu a mers împotriva realităţii, a încercat să o schimbe prin distorsionare şi exagerare, în timp ce Geoană s-a folosit de această realitate. Spre deosebire de Băsescu, Geoană a înţeles cât de important este să transmiţi mesaje care să fie compatibile cu realităţile româneşti, chiar dacă aceste mesaje nu sunt atât de spectaculoase şi spumoase pe cât sunt cele ale lui Băsescu.

Dacă va pierde alegerile Traian Băsescu nu le va pierde pentru că a fost mai slab decât contracandidaţii lui, ci pentru că realitatea pe care a încercat să o vândă nu corespunde cu aşteptările majorităţii alegătorilor.

Între un preşedinte jucător, dar care nu mai rezolvă lucrurile grave din ţara asta şi un preşedinte rezervă, dar care face linişte în ţară, oamenii îl vor alege pe al doilea.

Între omul care se luptă cu clasa politică coruptă şi omul care spune că scade factura la gaze şi face locuri de muncă, românii zilei de 6 din luna decembrie 2009 îl vor alege pe cel de-al doilea.

O ultimă precizare: pentru cei care îl urăsc pe Băsescu, dezbaterea a fost încă o dovadă că acesta este conflictual, grobian şi nu mai trebuie votat.

Pentru cei care îl urăsc pe Geoană, dezbaterea a fost dovada că este slab, controlabil şi moale.

Dar ce reacţie au avut cei care nu s-au hotărât încă pe cine vor vota duminică? Acest lucru mă interesează şi acest lucru i-a interesat pe candidaţi şi staff-urile lor de campanie.